Out of Stock

Clubul de carte:,,Crestem Mame!”- ON LINE ora 10.30

30,00 lei

 

Ne dorim să citim, să creștem împreună, să legăm prietenii, să ieșim din rutină și să socializăm.

 

Stoc epuizat

Descriere

 

“N-am timp să mai citesc în iureșul ăsta zilnic, cu copil mic agățat de mine” / “Nu las să treacă nicio zi fără să citesc măcar câteva pagini, chiar peste mormanul de haine necălcate, dacă e cazul”. 

 

(Mame, undeva în 2020). 


Clubul de carte:,, Crestem Mame!” este o invitație și pentru unele și pentru altele, pentru mamele care vor să asculte și să povestească despre cum o carte le-a atins viața și le-a schimbat felul în care se uită la lumea dinăuntrul și din afara lor. 

 

De două ori pe lună, marțea, de la 10:30 la 12:00 ne facem timp pentru discuții și întrebări despre cărțile bune, pe care le-am tot amânat sau despre care nu am aflat încă. 

 

Știm că, în mămicie, tot ce vine spre tine pare (și, de multe ori, chiar este) încă un task presant, așa că ne străduim să facem lucrurile cât mai simple pentru tine. Iată cum:

 

– întâlnirile vor fi online;

– în fiecare lună discutăm despre o carte; cartea lunii august: Ce se întâmplă în iubire – Alain de Botton (Ed Humanitas) – întâlnirea din 21 august

– chiar dacă nu reușești să citești în întregime cartea, vor mai fi și alte  perechi de ochi care au făcut asta, așa că o poți descoperi prin lentila lor

– tematicile cărților ne vor purta în zona de îngrijire a copilului, psihologia relațiilor (cuplu, familie), parenting.


Gazda voastră:

Întâlnirile vor fi facilitate de Anca, mamă de Olivia (2.8 ani), psiholog și autor “Noiembrie și-un pic”. Alături de ea o sa fie și medicul pediatru Roxana Hristianovici. În felul felul acesta o să privim cartea din mai multe perspective: a psihologului, a medicului pediatru și, desigur, a mamei.

Ne punem laolaltă superputerile să creăm un spațiu cât mai prietenos, care să ne permită să învățăm unii de alții și de la oamenii care au pus înțelepciune în cărțile lor. 


Cartea lunii august:

Vineri 04 septembrie, ora 10.30, cu cartea “Ce se întâmplă în iubire” – Alain de Botton 

 

Locurile sunt limitate la șapte participanți. 

 

Taxă participare 30 lei/participant.

MINMEDICAL CENTER S.R.L.,
IBAN: RO28INGB0000999907944416

 

Locație:  PE PERIOADA PANDEMIE COVID19  întâlnirile se desfășoară în online prin platforma Zoom.


Durata întâlnirii: 60-90 minute.


Lista de cărți pentru  următoarele întâlniri

Dansul furiei - Harriet Lerner (Ed Herald) - întâlnirea din 7 și 21 Iulie

Ce se intampla in iubire - Alain de Botton (Ed Humanitas)- întâlnirea din 21 august

Nu exista copii rai - Janet Lansbury (Ed Univers)- întâlnirea din Septembrie

Curajul de a fi vulnerabil - Brene Brown (Ed Curtea Veche)- întâlnirile din Octombrie





Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.